Poliţiştii constănţeni au demarat o anchetă de amploare pentru identificarea autorului scandalului de la Casa Dobrogeană, de duminică dimineaţă. Până acum, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au audiat peste 20 de persoane, în calitate de martori.

Informaţiile adunate sunt, însă, puţine deoarece toţi, inclusiv cele două victime, un tânăr înjunghiat în abdomen şi un altul tăiat la picior cu un cuţit, sunt turişti. Anchetatorii cred că şi făptaşul este din alt judeţ, ceea ce face identificarea şi mai grea.

Ceea ce au putut confirma toţi cei audiaţi a fost cauza scandalului: iubita celui căutat. George Burcea, tânărul de 35 de ani, înjunghiat în abdomen, s-ar fi dus pe ringul de dans unde erau cei doi şi i-a pus mâna pe fund femeii. Partenerul acesteia a sărit la bătaie, iar la un moment dat a scos un cuţit de tip militar, ţinut sub pantalon, în şosetă, şi şi-a lovit adversarii. Ulterior, şi-a luat iubita şi a dispărut.

Spune-ți părerea