Acasă Stiri Eveniment AUTOSPECIALELE DE POLIŢIE SUNT MAI VEHCI DE ZECE ANI SI AU SUTE...

AUTOSPECIALELE DE POLIŢIE SUNT MAI VEHCI DE ZECE ANI SI AU SUTE DE MII DE KILOMETRI

2
0

Nu întotdeauna cei care ne protejează au parte şi de dotările necesare intervenţiilor. Vechi de peste 10 ani și cu sute de mii de kilometri la bord, autospecialele de poliţie sunt de multe ori un real pericol pentru cei care le utilizează.

Nimeni nu vorbeşte despre vechimea autospecialelor de poliție, însă subiectul îi apasă din ce în ce mai mult pe oamenii legii. Răufăcătorii poate de multe ori nu sunt la fel de periculosi ca maşinile pe care le utilizează angajaţii MAI.

80% dintre mașinile de poliție nu mai au ce căuta pe străzi recunoaște unul dintre puținii polițiști care și-au făcut curajul de a pune punctul pe i.

Unele mașini de poliție au peste 500 de mii de kilometri parcurși, iar oamenii legii se tem că-și periclitează viața ori de câte ori se urcă la volan. Orice sesizare făcută în acest sens superiorilor este o luptă cu morile de vânt.

Ministerul Afacerilor Interne promite în fiecare an marea cu sarea. La fel ca-n anii trecuti, și în 2014 polițiștii se bucură de “sprijinul” MAI, care a transmis asigurări că, în luna august, nu mai puțin de 400 de autospeciale 4×4 vor înlocui mașinile de poliție uzate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.