Acasă Stiri Eveniment CFR CĂLĂTORI A BĂTUT RECORDUL… UN TREN INTERREGIO A AJUNS CU 5...

CFR CĂLĂTORI A BĂTUT RECORDUL… UN TREN INTERREGIO A AJUNS CU 5 MINUTE MAI DEVREME ÎN GARĂ

4
0

Patru trenuri de călători Interregio, care vor atinge viteza maximă de 160 km/h, vor parcurge distanţa dintre Bucureşti şi Constanţa sau retur în două ore, susţin reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A. Cursele vor opera de două ori pe zi din Bucureşti, cu plecare la orele 9.00, respectiv 16.00, şi din Constanţa cu plecare la orele 13.10, respectiv 19.20.

Două ore  durează o călătorie București – Constanța. În gară din Constanța primul tren Interregio de mare viteză, care a plecat din Capitală la ora 09 și a ajuns pe litoral la ora 10.53, cu 5 minute mai devreme decât era anunțat. Garnitura a circulat cu o viteză de 160 de kilometri la oră. Într-unul dintre vagoane au fost și oficialități din Ministerul Transporturilor, dar și reprezentanți ai CFR Călători.

Reprezentanții CFR spun că performanța de a parcurge cu trenul distanța dintre București – Constanța în mai puțin de 2 ore nu a mai fost atinsă niciodată. Doar înainte de 1989,  trenurile se apropiau de acest record, dar chiar și atunci pasagerii ajungeau la destinație, pe același traseu în 2 ore și aproximativ 20 de minute.

Patru astfel de trenuri InterRegio sunt pregătite să aducă turiști la mare, dar și să-i conducă înapoi, spre casă la terminarea vacanței. Cursele vor opera de două ori pe zi din București, cu plecare de la orele 9.00, respectiv 16.00 și din Constanța cu plecare la orele 13 și 10, și 19 și 20 de minute. Prețul unei călătorii costă în jur de 60 de lei la clasa a doua și 90 de lei la clasa întâi. Aceste trenuri suplimentare fac parte din programul de transport estival Trenurile Soarelui 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.