Acasă Stiri Politică PRINTRE SUBIECTE S-A NUMĂRAT ŞI MODERNIZAREA ROMÂNIEI PRIN DESCENTRALIZARE

PRINTRE SUBIECTE S-A NUMĂRAT ŞI MODERNIZAREA ROMÂNIEI PRIN DESCENTRALIZARE

4
0

Membrii Asociației Orașelor din România s-au reunit în cadrul Consiliului Director. A fost pusă în discuție modernizarea României prin descentralizare și s-au discutat problemele cu care se confruntă administrațiile publice locale. Nu în ultimul rând, a fost prezentat raportul de activitate al AOR pe trimestrul al doilea.

Orașele din România au un aport important în ceea ce privește viitorul țării. Se poate vedea prin raportul de activitate pe trimestrul al doilea al acestui an al Asociației Orașelor din România. În jumătate de an, AOR a emis puncte de vedere referitoare la peste 200 de legi, ordonanțe guvernamentale, hotărâri guvernamentale și alte proiecte.

Asociația Orașelor din România a considerat că 68 dintre proiecte sunt oportune și 75 inoportune. În cadrul reunirii Consiliului Director al AOR nu au fost ocolite subiecte ce vizezază descentralizarea bazată pe autonomie locală și întărirea capacității administrative. De asemenea, a fost pusă în discuție promovarea unui act normativ care să definească statutul primarului.

În perioada martie-iunie, conducere Asociației s-a concentrat pe colaborarea permanentă cu autoritățile administrației publice centrale, sprijinirea funcționarilor publici și întărirea pe baze democratice a instituției primarului și clarificarea statutului de încadrare, inclusive a drepturilor salariale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.