Acasă Stiri Social RAJA ESTE IMPLICATĂ ACTIV ÎN TOATE PROIECTELE NAŢIONALE DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A CALITĂŢII...

RAJA ESTE IMPLICATĂ ACTIV ÎN TOATE PROIECTELE NAŢIONALE DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A CALITĂŢII APEI

5
0

RAJA SA dovedeşte că este implicată activ în toate proiectele naționale de îmbunătățire a calității apei și nivelului de trai al populației din România. Compania de la malul mării a fost prezentă la Forumul Regional al Apei Dunăre-Europa de Est, din Capitală, unde președintele Asociației Române a Apei, Felix Stroe a participat la dezbateri – împreună cu Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climate, Atilla Korodi. Directorul Raja a vizitat şi expoziţia inovaţiilor din domeniul apei.

Specialiști în domeniul apei, autorități centrale și locale dar și oameni de afaceri din România și din străinătate sunt dispuşi să investească pentru îmbunătățirea și dezvoltarea sectorului de apă. Aproximativ 2000 de invitaţi s-au reunit la Cea de-a XVI-a ediție a ExpoApa găzduită de Palatul Parlamentului.

Evenimentul a cuprins un forum menit să angreneze forțe ale specialiștilor în realizarea schimbului de experiență necesar pentru sustenabilitatea dezvoltării sectorului de apă din România. Potrivit Directorului SC RAJA, Felix Stroe unul dintre pricipalele aspecte de discutat este suprapunerea activitatilor mai multor unitati administrativ-teritoriale care au atribuţii în domeniul serviciilor de apă şi canalizare.

“Din păcate există multe unităţi administrativ teritoriale care păstrează servicii de canalizare şi apă, cred eu, cu scop electoral, care nu au capacitatea să facă investiţiile necesare pentru a ne alinia şi a respecta tratatul de aderare. Aici sunt nişte conformităţi extrem de severe pentru apă şi canalizare şi se spune că până în 2015 şi 2018 noi trebuie să rezolvăm problema de apă şi canalizare, adică toate localităţile care au mai mult de 2000 de locuitori trebuie să asigure accesul tuturor locuitorilor la apă şi canalizare dar şi la o staţie de epurare. Toate aceste prevederi din tratatul de aderare urmează procedura cunoscută şi România va plăti amenzi zilnice, consistente pentru că azi nu vrem să înţelegem înţelesul naţional şi abordăm partizanal din interese mici, mărunte, politicianiste, această problemă. Trebuie făcut de urgenţă un inventar, trebuie chemaţi aceşti edili, primari de orăşele mici şi comune şi trebuie discutat foarte serios pentru că nu este absolut deloc firesc, normal, ca toată România să plătească ambiţiile mărunte ale unor indivizi care nu pricep ce e cu ei pe lumea asta. În opinia mea, sunt două ministere care trebuie să reglementeze de urgenţă situaţia, Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Mediului. În judeţul Constanţa nu avem astfel de unităţi teritoriale, dar în aria de operare pe care o asigură în toate cele şapte judeţe în care operăm sunt destui. Pentru fiecare operator de apă ar trebui să fie un motiv de mândrie să invite cetăţenii să consume apa de la robinet. În Constanţa se poate bea fără probleme apa care este furnizată la robinet. Dacă e un operator serios şi are un serviciu de calitate trebuie să invite cetăţenii s-o consume“,

Ca în fiecare an, a avut loc și expoziția cunoscută sub numele de ExpoApa, la care participă aproape 100 de expozanți din toată lumea, cu tot atîtea concepte inovatoare pentru ca viața fiecăruia dintre noi să fie una mai sănătoasă.

Forumul Regional se desfășoară pe durata a trei zile și este cel mai important eveniment organizat, anual, de Asociația Română a Apei. ARA iși asumă un rol major în conștientizarea factorilor implicați în sectorul apei, promovarea responsabilității sociale dar și a protecției mediului, astfel încît resursele de apă să poată fi utilizate rațional iar conceptul de dezvoltare durabilă să devină o realitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.