LICITATIE PENTRU STAȚIA DE BIOGAZ ȘI TURBINA EOLIANA DE LA CRUCEA

La sfârşitul anului trecut, reprezentanţii administraţiei locale Crucea au lansat un proiect derulat prin fonduri europene, iar acum s-a ajuns, în sfârşit, la faza licitaţiilor pentru desemnarea constructorului. Este vorba de proiectul „Eficientizarea consumului de energie electrică pentru comuna Crucea“, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Energie.

Concret, proiectul presupune execuţia de lucrări de construcţii, montare şi instalare centrală generatoare de energie alimentată cu biogaz şi turbină eoliană în cadrul proiectului menţionat. Valoarea estimată a lucrărilor este de 3.513.690 de lei, fără a exista cheltuieli neprevăzute.

Durata contractului este de 7 luni de la data atribuirii contractului, respectiv a emiterii ordinelor de începere a serviciilor sau lucrărilor, iar cei interesaţi trebuie să ştie că se solicită o garanţie de participare la licitaţie în valoare de 70.000 de lei. Potrivit primarului Gheorghe Frigioi, investiţia vizează implementarea unui sistem hibrid compus din turbină eoliană de 200 KW şi o instalaţie de biogaz de 100 mc, pentru producerea de energie electrică, în vederea reducerii costurilor pentru instituţiile publice aflate în administrarea comunei, investiţia fiind una de viitor.

sursă: Observator.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.