Acasă Stiri Breaking News COPIII DIN MAI MULTE ETNII S-AU PRINS ÎN HORĂ LA CUZA...

COPIII DIN MAI MULTE ETNII S-AU PRINS ÎN HORĂ LA CUZA VODĂ

5
0

Sala Căminului Cultural din Cuza Vodă a fost gazda spectacolului ,,Hora interculturalității”. Aflat la a IV-a ediție festivalul face parte din proiectul ,, Pași spre armonie prin diversitate culturală”.

Spectacolul a fost organizat de către Școala Gimnazială numărul 1Cuza Vodă în colaborare cu UDTMR filiala Medgidia. În cadrul festivalului micii reprezentanţi ai comunităţilor etnice, au susţinut un program artistic unde și- au pus în valoare frumuseţea şi originalitatea dansurilor şi cântecelor tradiţionale, specifice fiecărei culturi.

Obiectivele proiectului au fost dezvoltarea respectului atât faţă de propriile tradiţii şi obiceiuri, dar şi faţă de valorile culturale ale altor etnii.

Participanții au fost încântați de modul de organizare, dar și de prestanța colegilor. Dansul tătăresc al celor din Medgidia, sau tangoul grupului din Cernavoda sunt cunoscute. Dar toți au venit cu mare drag, la Cuza Vodă. Cei mai încântați au fost cei din județul Alba, care au venit cu mare drag, și vor reveni de fiecare dată.

Participanţii la proiect au urmărit ca prin manifestările derulate să contribuie la cunoaşterea şi conservarea obiceiurilor, tradiţiilor, modului de viaţă şi multiculturalităţii. După spusele invitaților festivalul a fost unul de succes. Și pentru că s-au legat prietenii până la o nouă ediție participanții vor păstra legătura prin diferite mijloace.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.