Acasă Stiri Breaking News LA CONSTANŢA, PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI, NU VOR PLĂTI TAXA DE HABITAT

LA CONSTANŢA, PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI, NU VOR PLĂTI TAXA DE HABITAT

3
0

De la începutul lunii iulie, toate persoanele cu dizabilităţi care locuiesc în Constanţa vor fi scutite de la plata taxei de habitat. Este de menționat faptul că nu contează că deţin certificat de handicap de grad I, II, III sau IV, el vor fi scutite de la plata taxei de habitat.

Decizia a fost luată în cadrul şedinţei de Consiliu Local, la propunerea primarului Constanţei, Radu Mazăre. Acesta a declarat că este o decizie luată pentru ajutotarea unor oameni care se chinuie zi de zi cu viața.

„Este o grozăvie să te fi născut sau să fi dobândit aşa ceva. Oamenii oricum se chinuie în orice moment al zilei şi cred că este un lucru bun şi este creştineşte să le acordăm acest ajutor. Nicio persoană cu dizabilităţi nu va mai plăti taxa de gunoi, indiferent cât plătea până acum. Noi, comunitatea, putem să facem atâta lucru pentru a le uşura viaţa de zi cu zi“, a declarat Mazăre.

De acest ajutor vor beneficia aproximativ 14.000 de persoane care deţin certificate de handicap şi care sunt în baza de date a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Constanţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.