Acasă Stiri Administratie CONSILIERII LOCALI CONSTĂNȚENI AU FOST ÎNTRUNIȚI ÎN ȘEDINȚA DE CONSILIU

CONSILIERII LOCALI CONSTĂNȚENI AU FOST ÎNTRUNIȚI ÎN ȘEDINȚA DE CONSILIU

8
0

Consilierii municipali întruniți în ședința ordinară. Aleșii au avut de aprobat 31 de proiecte de hotărâre inițiate de primarul și viceprimarul Constanței. Printre hotărâri se numără aprobarea de ajutoare pentru încălzire în luna aprilie 2014 și rectificarea bugetului municipal pe anul în curs.

După ce au fost votate procese verbale aferente lunii Aprilie, consilierii locali au votat proiectul de hotărâre inițiat de Radu Ștefan Mazăre ce vizează rectificarea bugetului municipal pe anul 2014;

Ședința și-a continuat firul firesc cu supunerea spre aprobare a proiectului de hotărâre privind aprobarea de ajutoare de încălzire locuințe pentru luna aprilie 2014. Acestea au vizat familiile și persoanele care se încălzesc cu energie termică furnizată în sistem centralizat, energie electrică sau butelii GPL pentru sobe.

Acordarea ajutoarelor de urgență și a ajutoarelor de înmormântare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 a fost un alt punct aprobat de aleșii municipali.
Pe ordinea de zi au mai fost înscrise și proiectele:

– Proiect de hotărâre privind actualizarea devizului general aferent obiectivului de investiții „Promenada turistică Mamaia“;
– Proiect de hotărâre privind actualizarea devizului general aferent obiectivului de investiții „Parcul seniorilor“;
– Proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L nr. 295/2013 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru 2014;
– Proiect de hotărâre privind completarea și actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului Constanța;
– Proiect de hotărâre privind radierea unor imobile din inventarul bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului Constanța;
– Proiect de hotărâre privind completarea H.C.L nr. 211/ 2011 însușirea și aprobarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Constanța;
– Proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L. nr 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul Constanța;

Totodată, Arhiepiscopia Tomisului a primit dreptul de folosinţă asupra unei teren de 300 mp în staţiunea Mamaia, pentru construcţia celei de-a doua capele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.