Acasă Stiri Administratie GHEORGHE FRIGIOI ÎȘI POATE DELEGA ATRIBUȚIILE: ,,PRIMARUL NU ARE CUM SĂ LE...

GHEORGHE FRIGIOI ÎȘI POATE DELEGA ATRIBUȚIILE: ,,PRIMARUL NU ARE CUM SĂ LE ȘTIE PE TOATE"

5
0

Până la modificarea legii, primarii îşi puteau delega atribuţiile viceprimarilor și secretarilor. Modificarea Legii nr. 215/2001 a fost iniţiată de senatorii PSD Gabriela Firea şi Darius Vâlcov şi a fost aprobată de Senat, în calitate de Cameră decizională iar, ulterior, promulgată de preşedintele Traian Băsescu. De modificarea noilor prevederi se bucură primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi, care spune că acestea sunt binevenite deoarece ajută şi simplifică activitatea din primărie.

„Noi deja am operat pe aceste modificări, în sensul că am dat dispoziţie privind delegarea unor noi atribuţii către viceprimar, mai puţin cea de ordonator de credite. Nu că viceprimarul nu ar fi avut destule atribuţii, dar nu era normal ca activitatea primăriei să se blocheze când primarul era plecat în concediu sau în vreo delegaţie. Fără semnătura primarului nu se putea face nimic. Aşa că, aceste modificări sunt binevenite, ne ajută şi ne simplifică activitatea. În plus, responsabilitatea nu va mai fi doar a primarului. În primării existe compartimente de specialitate, care întocmesc documente, decizii, iar primarul semnează la sfârşit. Trebuie să spunem că primarul nu le poate şti pe toate, nu poate fi şi jurist, şi arhitect, şi moaşă comunală, şi asistent social, aşa că ne bazăm pe colegii de specialitate, ei fiind experţii în acele probleme. Semnătura primarului nu face decât să dea valoare executorie acelei re-zoluţii sau document. Dar asta nu înseamnă că tu, ca primar, nu trebuie să te interesezi de activitatea colegilor”, a declarat primarul Gheorghe Frigioi.
sursă: CugetLiber.ro]]>

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.