Acasă Stiri Eveniment ÎNTÂLNIRE ÎNTRE JANDARMI ŞI REPREZENTANŢI AI CLUBURILOR SPORTIVE DIN MUNICIPIUL CONSTANŢA

ÎNTÂLNIRE ÎNTRE JANDARMI ŞI REPREZENTANŢI AI CLUBURILOR SPORTIVE DIN MUNICIPIUL CONSTANŢA

5
0

Luni, 24 februarie a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa a avut loc o întâlnire între reprezentanţii jandarmeriei şi cei ai cluburilor sportive din municipiul Constanţa, respectiv, CS HCM Constanţa, CSU Neptun, CVM Tomis şi CS Volei 2004 Tomis Constanta.

Cu această ocazie au fost vizate în principal următoarele subiecte – respectarea prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare
– respectarea obligaţiilor organizatorilor competiţiilor sportive şi responsabililor de ordine şi siguranţă, obligaţii care decurg din prevederile legale;

În cadrul discuţiilor purtate s-au accentuat şi următoarele aspecte:

– obligaţiile societăţilor specializate de protecţie şi pază care asigură măsuri de ordine şi siguranţă în incinta arenelor sportive;
– condiţiile de siguranţă pe care trebuie să le îndeplinească arenele sportive;
– modalităţile de stabilire a gradului de risc al competiţiilor sportive.

Această întâlnire a avut drept scop prevenirea şi combaterea violenţei pe timpul manifestărilor sportive, prevenirea săvârşirii faptelor antisociale, prin respectarea legislaţiei în vigoare, promovarea şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti.

 

Sursă: COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE IJJ Constanţa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.