Arhive

COPIII POT STUDIA RELIGIA DOAR DACĂ PĂRINŢII DEPUN O CERERE SCRISĂ

Ora de religie este acum materie opțională în școli. Înscrierea se va putea face doar pe baza unei cereri a părinţilor, care trebuie depusă până pe 6 martie. Participarea copiilor la ora de religie se va face numai dacă părinţii vor solicita în scris acest lucru. Liliana Preoteasa, subsecretar de stat în Ministerul Educației, a solicitat inspectoratelor școlare să informeze părinții că pentru organizarea orelor de religie în şcoli trebuie să depună o cerere.

Credința în divinitate, practicile morale asociate religiei și valorile spirituale, despre care elevii învățau la orele de religie, s-au transformat într-o opțiune. Aceasta aparține elevilor majori sau părinților celor minori. Decizia aparține Curții Constituționale din România.

„Din septembrie 2015, orele de religie sunt obligatorii pentru Ministerul Educaţiei şi pentru şcoli, şi opţionale pentru elevi. Aşadar, modificarea face referire la faptul că, în noul an şcolar, elevii vor trebui să facă opţiuni cu privire la participarea la ora de religie, faţă de anul trecut, când au făcut opţiuni cei care nu au vrut să facă religia. Locul disciplinei este acelaşi.”
a precizat ministrul Educaţiei.

Profesorii de Religie care nu vor avea îndeajuns de multe ore încât să își desfășoare activitatea cu normă întreagă vor putea preda alte ore. Deși hotărârea Curții Constituționale a atras nemulțumiri atât din partea unor deputați, cât și din partea multor părinți, hotărârea trebuie respectată.

Preoții au convingerea că împărtășirea învățămintelor religioase este un pas important spre progresul societății. Ei susțin că materia predată în școli are o importanță cu totul și cu totul deosebită.

La nivelul întregii ţări, sunt peste 6.000 de cadre didactice care predau religia. Legea Educaţiei prevede că, în învăţământul primar şi gimnazial, o clasă nu poate avea mai puţin de 12 elevi, iar la liceu – nu mai puţin de 15. Aşa că mulţi profesori de religie sunt în pericol de a-şi pierde locul de muncă. Însă, odată cu pierderea cadrelor didactice se pierde și o parte din educația religioasă care ar fi trebuit să ajungă la copii. Așadar mai aveți timp să salvați religia prin depunerea unei cereri scrise!