TAXE ȘI IMPOZITE MAI MICI PENTRU CONTRIBUABILII DIN MEDGIDIA [VIDEO]

Joi, 29 august 2019, la Primăria municipiului Medgidia a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Municipal. Pe ordinea de zi au fost înscrise 11 proiecte de hotărâre, toate întrunind numărul de voturi necesar pentru a fi admise.

La primul punct de pe ordinea de zi a fost aprobată Stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pentru anul 2020, aplicabile la nivelul municipiului Medgidia. Acest lucru înseamnă o scădere cu 50% a taxelor din anul viitor, comparativ cu anul 2019.

,,În municipiul Medgidia lucrurile vor reveni ușor, ușor la normal. Știu că a fost un an greu, știu câtă tensiune și supărare a fost. Tocmai de aceea, surplusul încasat din taxele de anul acesta va fi redirecționat pentru asigurararea unui trai mai bun și pentru un oraș mai frumos. De exemplu, am alocat o parte către Spitalul Municipal, pentru cofinanțarea unui proiect privind achiziționarea de aparatură și echipamente, pentru medicamente deoarece lunile noiembrie și decembrie nu sunt acoperite de Casa Națională de Sănătate.”

a declarat edilul municipiul Medgidia, Valentin Vrabie.

Următorul proiect de pe ordinea de zi a fost cel referitor la acordarea înlesnirilor la plata majorărilor de întârziere și penalităților aferente impozitelor, taxelor locale și altor obligații la bugetul local, datorate de persoanele fizice de pe raza administrativ teritorială a municipiului Medgidia. Prin acest proiect se urmărește reducerea creanțelor fiscale restante și creșterea încasărilor la bugetul local, prevenirea acumulării de noi datorii. Astfel, se vor acorda scutiri de la plata majorărilor de întârziere generate de neachitarea la termen a impozitelor și taxelor locale, chirii, redevențe, taxa de deșeuri și alte obligații, cetățenilor care din diferite motive nu și-au achitat dările până în toamnă.

În ședința din 29 august a fost aprobată și Modificarea HCL nr.44/29.05.2019, privind aprobarea numărului maxim de 150 de posturi pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav din Municipiul Medgidia, pentru anul 2019.

Aleșii au votat și aprobarea repartizării a două unități locative situate în bloc ANL, solicitanților afalți la pozițiile 2 și 3 din lista de priorități.

Un alt proiect supus spre aprobare în ședința ordinară a fost aprobarea preluării din administrarea SC RAJA SA a stației de repompare Tortoman, domeniul public al municipiului Medgidia, împreună cu mijloacele fixe ce o compun ce apartine domeniului public al municipiului Medgidia având valoare totală de inventar de 3539,7 lei.

Un alt proiect important a fost cel privind rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli al municipiului Medgidia, pe anul 2019. Rectificarea vizează: alocarea unei sume către Spitalul Municipal, reabilitarea Pieței Centrale, reabilitarea Piațetei Decebal și modernizarea ei, construirea pieței agroalimentare din central orașului precum și realizarea unui proiect privind amenajarea unui parcul în zona I.M.U.M., precum și construirea a trei terenuri multifuncționale cu gazon artificial.

De asemenea, sunt destinați bani și pentru scrierea a cinci proeicte: asfaltare și aducțiune gaze în localitățile Valea Dacilor și Remus Opreanu și construirea drumului de centură în localitatea Remus Opreanu.

La ultimul punct, s-a aprobat cofinanțarea de 10% reprezentând suma de 1.796.786 lei din bugetul local al Municipiului Medgidia pentru dotări cu aparatură medicală la Spitalul Municipal Medgidia. Astfel, se vor achiziționa echipamente medicale și alte dotări independente corespunzătoare primei etape 2019, din proiectul multianual ,,Dotarea secțiilor spitalului cu echipamente, truse și mobilier medical (furnizare, instalare, punere în funcțiune și instruire în utilizare)”.

Spune-ți părerea