VEȘTI BUNE PENTRU CETĂȚENI! CUM VOR VOTA ALEȘII DIN MEDGIDIA?

Aleșii locali din Medgidia au fost convocați în ședința ordinară aferentă lunii august. Pe ordinea de zi se află 11 proiecte de hotărâre. Consilierii vor stabili taxele si impozitele peentru anul 2020, acordarea unor înlesniri la plata majorărilor de întârziere și penalităților datorate de persoanele fizice de pe raza municipiului dar și repartizarea unor unități locative situate în blocurile ANL.

De departe vestea mult asteptată de cetățeni este cea legată de dotarea cu aparatură medicală a Spitalului municipal. Faptul că pe ordinea de zi se află proiectul privind aprobarea cofinanțării de 10% reprezentând suma de 1.796.786 lei din bugetul local al Municipiului Medgidia pentru dotări cu aparatură medicală la Spitalul Municipal Medgidia, este o confirmare a faptului că demersurile efectuate de administrația locală se concretizează

ORDINEA DE ZI A ȘEDINȚEI

Proiectul ordinii de zi – Anexa la Dispoziția nr.755/22.08.2019 privind convocarea Consiliului Local al Municipiului Medgidia în ședință ordinară pentru data de 29 august 2019 ora 1700

Proiectul de hotărâre nr.8: Stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pentru anul 2020, aplicabile la nivelul municipiului Medgidia-inițiator Consilier local Butnaru Marian; Avize: Comisia A, Comisia B, Comisia C și Comisia D

Proiectul de hotărâre nr.9: Acordarea înlesnirilor la plata majorărilor de întârziere și penalităților aferente impozitelor, taxelor locale și altor obligații la bugetul local, datorate de persoanele fizice de pe raza administrativ teritorială a municipiului Medgidia –inițiator, Primarul municipiului Medgidia; Avize: Comisia A și Comisia D

Proiectul de hotărâre nr.10: Modificarea HCL nr.67/31.07.2019–inițiator, Primarul municipiului Medgidia; Avize: Comisia A și Comisia C

Proiectul de hotărâre nr.11: Modificarea HCL nr.68/31.07.2019–inițiator, Primarul municipiului Medgidia; Avize: Comisia A și Comisia C

Proiectul de hotărâre nr.12: Repartizarea unităţii locative situata în bloc ANL din municipiul Medgidia, strada Industriei nr.11, bl.MS6, ap.11, județ Constanța–inițiator, Primarul municipiului Medgidia; Avize: Comisia A si Comisia D

Proiectul de hotărâre nr.13: Repartizarea unităţii locative situata în bloc ANL din municipiul Medgidia, strada Vânătorilor nr.25, bl.31, ap.26, județ Constanța –inițiator, Primarul municipiului Medgidia; Avize: Comisia A si Comisia D

Proiectul de hotărâre nr.14: Aprobarea preluării din administrarea SC RAJA SA a stației de repompare Totoman, domeniul public al municipiului Medgidia–inițiator, Primarul municipiului Medgidia; Avize: Comisia A, Comisia B și Comisia C

Proiectul de hotărâre nr.15: Modificarea HCL nr.44/29.05.2019–inițiator, Primarul municipiului Medgidia; Avize:Comisia D

Proiectul de hotărâre nr.16: Stabilirea salariului de bază al secretarului unității administrativ teritoriale Medgidia–inițiator, Primarul municipiului Medgidia; Avize: Comisia A

Proiectul de hotărâre nr.17: Aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli al municipiului medgidia, pe anul 2019–inițiator, Primarul municipiului Medgidia; Avize:Comisia A

Proiectul de hotărâre nr.18: Aprobarea cofinanțării de 10% reprezentând suma de 1.796.786 lei din bugetul local al Municipiului Medgidia pentru dotări cu aparatură medicală la Spitalul Municipal Medgidia –inițiator, Primarul municipiului Medgidia; Avize: Comisia A

Diverse

foto: arhivă

Spune-ți părerea