Situație gravă la Cumpăna! Prefectul s-a deplasat în teren cu șefii instituțiilor subordonate

O nouă fisură în taluzul afectat de alunecări de teren pe strada Dunării din localitatea constănțeană Cumpăna. După furtuna de sâmbătă seara, care a afectat întreg județul, a apărut o nouă fisură în taluzul afectat deja de alunecări de teren. Reprezentanții Prefecturii Constanța precizează că nu au fost oameni răniți, dar s-au produs pagube materiale – căderi de copaci și crengi din arbori pe străzi, peste autoturisme și case, inundarea unor case – unele dintre acestea soluționate deja sau care sunt în curs de inventariere și soluționare.

Prefectul județului, împreună cu subprefecții, s-au deplasat în teren ieri, 03 august, începând cu ora 23.00, pentru a constata dacă s-au produs degrădari suplimentare ale malului respectiv, pe care se află locuințe.

La fața locului, prefectul a convocat alți factori decizionali relevanți – directorul Companiei Naționale „Administrația Canalelor Navigabile”, proiectantul implicat în lucrările aferente, șeful Inspectoratului Județean în Construcții și inspectorul șef al ISU „Dobrogea”. Acestora li s-a alăturat și primarul comunei Cumpana, Mariana Gâju.

Oficialii au constatat că procesul de prăbușire a malului este evolutiv, adică a apărut o fisură mai aproape de gardul celor trei locuințe deja evacuate. Falia crăpată care, anterior ploii torențiale, era la șapte metri de gardul locuințelor, s-a prăbușit, dar cu toate acestea siguranța locuitorilor din zona adiacentă nu a fost periclitată.

Prefectul informează că a dispus intensificarea patrulării de către echipele de securitate locală, măsură stabilită anterior, pentru a preîntâmpina accidente nedorite și a raporta orice potențială schimbare aparută în zonă.

În zilele imediat următoare se va întruni Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care are misiunea de a stabili măsurile și acțiunile concrete ce se impun în continuare.

Situaţia pe strada Dunării, tronsonul cuprins între strada Prelungirea Canalului şi strada Ştefan Cel Mare, din comuna Cumpăna, situată pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră, era descrisă ca fiind una critică încă din luna mai. Oamenii care locuiesc în zonă sunt disperaţi și se tem de se poate întâmpla. Oficialii din Primăria şi Consiliul Local al Comunei Cumpăna spun că au făcut un apel la Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa, care ar trebui să se ocupe de consolidarea falezei ce a luat-o la vale.

foto: stirileprotv.ro

Spune-ți părerea