COMUNICAT: „MEDGIDIENII VOR PLĂTI UN PREȚ DECENT ȘI CORECT PENTRU APĂ”

„Medgidienii vor plăti un preț decent și corect pentru apă!” – este mesajul transmis de reprezentanții administrației locale, la finalul ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal Medgidia organizată miercuri, 31 iulie 2019.

Pe ordinea de zi au fost înscrise șapte proiecte de hotărâre care au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi admise.

Deoarece pe ordinea de zi au fost două proiecte de maximă importanță pentru cetățenii din Medgidia, care s-au lovit anterior de votul negativ al unor consilieri, la ședința de miercuri a participat o delegație formată din: prefectul Județului Constanța, Dumitru Dan Jeaca, subprefectul județului Constanța Ionuț Done, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Daniel Dumitru Learciu, președintele ANRSC, Ionel Toscaru, ministrul secretar de stat al Ministerului Fondurilor Europene, Cezar Caleap și reprezentanți ai societății RAJA S.A. cu toate încercările acestora de a susține și apăra interesele S.C. RAJA S.A., fără a ține cont de nevoile cetățenilor din Medgidia, cele două proiecte au întrunit, de această dată, numărul necesar de voturi pentr a fi admise.

Proiectele care au stârnit discuții contradictorii și tensiuni au fost cele de la punctele 4 și 5. Proiectul de hotărâre pentru încetarea aplicabilității HCL nr.19/23.02.2017 privind aprobarea strategiei de tarifare pentru perioada 2021-2029 a operatorului S.C. RAJA S.A. Constanța și proiectul de hotărâre pentru încetarea aplicabilității HCL nr.74/26.06.2013 privind aprobarea solicitării Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța privind extinderea strategiei de tarifare pentru operatorul SC RAJA SA au trecut de această dată de votul consilierilor.

Aprobarea acestei hotărâri se impune deoarece la aprobarea HCL nr.19/2017 nu au fost respectate prevederile Contractului de delegare și nu a existat o negociere în conformitate cu clauzele contractuale asumate de părți, ci au fost solicitate și supuse aprobării doar strategii de tarifare fără a avea fundamentată modalitatea de calcul, modul de formare și stabilire a tarifelor. Nu s-a avut în vedere nici faptul că politica tarifară nu trebuie să depășească limitele de suportablitate ale populației.

a precizat primarul Municipiului Medgdia, Valentin Vrabie

Edilul municipiului a invocat, pe lângă tarifele la apă și canalizare mai mari în comparație cu cele practicate de alți operatori și existența numeroaselor nemulțumiri ale cetățenilor referitoare la pierderile de apă, calitatea slabă a efectuării reparațiilor.

În continuare, se vor urma procedurile, vom informa în cinci zile operatorul de apă, temeiul legal în baza căruai încasa tariful de astăzi a picat, rămânând în picioare doar tariful din 2013, undeva la 4,6 lei metrul cub de apă.

a mai precizat primarul municipiul Medgidia, Valentin Vrabie.

La punctele 1 și 2 au fost aprobate proiectele de hotărâre privind atribuirea în folosinţă gratuită către Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Constanța a birourilor în suprafață utilă totală de 49,22 mp situate în imobilul din Medgidia str.Republicii nr.60 B, respectiv atribuirea în folosinţă gratuită către Casa de Pensii Constanța a birourilor în suprafață utilă de 84,68 mp situate în imobilul din Medgidia str. Republicii nr.60B.

Proiectul de hotărâre privind completarea obiectului de activitate al Clubului Sportiv Municipal Medgidia, respectiv efectuarea de transport cu mijloace proprii (microbus, autocar, etc) pentru persoane pe plan intern și/sau internațional în interes propriu și/sau pentru alte structure sportive. Pentru obținerea licenței/certificatului de transport și a avizelor necesare va fi mandatat directorul Clubului Sportiv, Nicolae Tutungiu.

În ședința s-a aprobat și proiectul de hotărâre privind repartizarea unei unităţi locative situată în str.Rahovei, nr.55, bloc GIC, camera 19 în administrarea D.G.D.P.P. doamnei Talapan Florica, aflată la poziția numărul 1 din Lista de priorități.

Ultimul proiect de pe ordinea de zi a ședinței ordinare a lunii iulie a fost proiectul de hotârâre privind iniţierea procedurii de vânzare, în condiţiile art.364 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, a imobilului teren proprietate privată a municipiului Medgidia având număr cadastral 108100, Carte funciară nr.108100 precum și extras de carte funciară nr.19728/13.06.2019 emise de OCPI-BCPI Medgidia. Imobilul teren în suprafață de 298 mp este situat pe aleea Fagului, lot 4, Medgidia.

Biroul Relații Publice – Primăria municipiului Medgidia

Spune-ți părerea