S-a tras cortina la „NEVERSEA” 2019!

În perioada festivalului „Neversea” 2019, pentru ca cei prezenți să fie în siguranță, zilnic, peste 500 de lucrători ai MAI (jandarmi, polițiști, pompieri si polițiști de frontiera), împreună cu cei ai structurilor partenere de ordine și siguranță publică, precum și de poliție locală au fost la datorie.

În această perioadă, jandarmii şi poliţiştii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 1300 lei. Sancţiunile aplicate au fost date în principal pentru consumul de alcool, nerespectarea măsurilor instituite de forțele de ordine, injurii, provocare şi participare la scandal.

Garda de Coastă a avut nouă intervenţii pe mare pentru îndepărtarea unor ambarcaţiuni din zona de restricţie navală. Intervenţiile au fost făcute cu o șalupă de supraveghere și control portuar și o ambarcațiune de abordaj, control și salvare.

Inspectoratul pentru Situaţii de Ugenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a intervenit medical în 1572 de cazuri, iar 28 persoane au fost transportate la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate.

De asemenea, la data de 7 iulie a.c., în jurul orei 21.15 a fost constatat decesul unui bărbat, în vârstă de 34 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Pe parcursul celor patru zile de festival, polițiștii de combatere a criminalității organizate au constatat 43 de infracțiuni la Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Majoritatea faptelor depistate au vizat deținerea de droguri în vederea consumului propriu.

Spune-ți părerea