A început Cursul pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict

Cursul pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict, ediţia 2019, se desfăşoară, în perioada 30 iunie – 6 iulie, la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” (CNIÎ) din Cincu, în organizarea Direcţiei informare şi relaţii publice a Ministerului Apărării Naţionale, cu sprijinul Statului Major al Forțelor Terestre, Statului Major al Forțelor Aeriene și Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale.

La deschiderea oficială a perioadei de instruire, care a avut loc luni, 1 iulie, a participat colonelul Cătălin Ticulescu, comandantul CNIÎ, care le-a urat cursanților bun venit și i-a asigurat pe aceștia de sprijinul Centrului pentru buna desfășurare a activităților de instruire din cadrul cursului.

Cei 20 de jurnaliști care participă la curs vor dobândi, în cadrul celor două module, teoretic şi practic, cunoștințe pe teme privind procedurile de acreditare şi de lucru ale jurnaliştilor pe timpul operaţiilor militare, reguli de siguranţă şi protecţie în zonele de conflict, aspecte privind securitatea operaţională, caracterizarea teatrelor de operaţii din punct de vedere al riscurilor, proceduri de acordare a primului ajutor.

De asemenea, cursanţilor le vor fi prezentate tehnica de luptă şi echipamentul din dotarea unor structuri militare din Armata României sau care au participat la misiuni în teatrele de operaţii, tehnici de supravieţuire, trageri demonstrative cu armamentul de infanterie, mijloacele de protecţie CBRN, precum şi modul de executare a unei misiuni într-o zonă de operaţii.

Cursul, aflat la cea de-a 16-a ediţie, a pregătit, din anul 2004 şi până în prezent, 298 de jurnalişti.

Spune-ți părerea