Your message has been sent, you will be contacted soon
Televiziunea Alpha Media – Mai întâi ADEVĂRUL

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Stiri » Actualitate » ​Măsuri pentru asigurarea ordinii publice de Ziua Botezului Domnului

​Măsuri pentru asigurarea ordinii publice de Ziua Botezului Domnului

Vineri, 06 ianuarie a.c., începând cu ora 11.00, peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Tomis“ şi Inspectoratului Judeţean Constanţa vor asigura la Constanţa măsuri de ordine publică, la ceremonia religioasă ocazionată de Sărbătoarea Botezului Domnului (Boboteaza).
 

 La asigurarea ordinii publice vor participa şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa , ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa şi ai Poliţei Locale Constanţa.

 

Potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, la manifestarea religioasă sunt aşteptaţi peste 12.000 de credincioşi.  

 

Jandarmii vor asigura şi măsurile de ordine publică pe durata procesiunii organizate de Arhiepiscopia Tomisului, de la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel spre Portul Turistic Tomis, unde va fi oficiată slujba de sfinţire a apelor. Aceleaşi măsuri de ordine publică vor fi asigurate de jandarmi şi pe traseele din oraş pe care vor merge carele cu butoaie cu apă sfinţită. De asemenea, militarii vor asigura şi paza sticlelor cu apă sfinţită începând din această seară.

 

       ​Recomandăm credincioşilor care vor participa la procesiunile şi slujbele religioase să manifeste calm şi înţelegere pentru a nu se produce aglomeraţie şi să acorde o atenţie sporită la modul de asigurare a obiectelor personale.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Etichete:
PBX     Muzeu telenet ziua Radio Constanta judetul tau judetul tau judetul tau