Românii din întreaga țară se pregătesc pentru celebrarea a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza este cel care a făcut posibilă întregirea neamului și cel care a revoluționat sistemul. Istoricii descriu acele momente ca unele cruciale pentru România de astăzi.

O întoarcere în timp nu prisosește niciodată. Mai ales când este vorba despre istoria poporului român căreia i se păstrează un adevărat respect, pentru că datorită ei s-a putut ajunge la o unificare pentru o Românie completă așa cum și-au dorit-o și strămoșii noștri cu atâta îndârjire.

Dorința de unire, ideal de veacuri al românilor a căpătat noi valențe odată cu revoluția din europa anilor 1800. Revoluționarii de la 1848 s-au pus și ei în slujba națiunii române. Acțiunile lor interne s-au soldat cu stabilirea tricolorului ca drapel național.

Astfel marile puteri stabileau pe atunci ca cele două principate române să rămână ca entități destinate sub numele de „Principatele unite ale Moldovei și Țării Românești”.

În aceste condiții la 24 ianuarie 1859 marile puteri au fost puse în fața faptului împlinit. Actul unirii de la 1859 a fost o soluție românească la o problemă europeană. Alesul națiunii române, nu a fost doar domnul unirii ci și domnul reformei. El a adus comtribuții în toate domeniile vieții socio-economice. A reorganizat justiția și învățământul, comerțul și industria, dar nu a ocolit nici viața ecleziastică și socială a țării.

Spune-ți părerea