În comuna Cumpăna s-a deschis programul activităților culturale din anul 2015. Primul eveniment de acest gen a avut loc cu ocazia omagierii marelui poet național Mihai Eminescu. Inițiatorii proiectului au fost Primăria și Consiliul Local Cumpăna în colaborare cu Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”.

165 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti au fost celebrați și la Cumpăna! Nu a fost singurul motiv de sărbătoare. De asemenea au fost punctați și cei cinci ani de la marcarea Zilei Culturii Naţionale. Activitatea s-a desfăşurat în sala mare a Casei de Cultură din Cumpăna, sub titulatura „Dor de Eminescu”. Primarul Mariana Gâju, simte nostalgia acestei zile importante pentu toată suflarea românească.

„Sufletul nostru, al tuturor românilor, oriunde ne-am afla, simte o nouă şi firească înfiorare dar şi o necesară şi vitală înviorare pentru cel a cărui fiinţă a vibrat şi s-a zbuciumat statornic de dorul şi de grija unei tot mai bune şi mai fericite rostuiri a neamului din care i s-a rânduit zămislirea, la 15 ianuarie 1850”, a declarat primarul Mariana Gâju.

Elevii claselor V-VIII ai Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”, l-au omagiat pe cel mai mare poet al timpurilor prin momente literar-artistice şi prin reconstituirea atmosferei basmelor şi poeziilor eminesciene. În Căminul cultural au fost expuse desene şi picturi ce l-au adus în prim plan pe Mihai Eminescu.

Spune-ți părerea